Catalog-Item Reuse

​ Situată în partea de nord a Dobrogei, mănăstirea Celic Dere este unul dintre cele mai importante repere pentru turismul ecumenic în spațiul nord-dobrogean. Numele mănăstirii, de origine turcească, este luat de la pârâul Celic-Dere. Este situată la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea și 12 kilometri vest de localitatea Cataloi.

De la intrarea în incintă, trebuie să urci o alee mărginită de arbori coniferi, apoi o scară de beton până ajungi în fața bisericii, după care alte trepte pentru a ajunge în pridvorul bisericii.

Noua biserică a așezământului a fost pictată între anii 1926-1932, în frescă, de pictorul român Gheorghe Eftimiu din București, în stil neobizantin, cu motive din epoca brâncovenească. Biserica a fost sfințită în anul 1932 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, de către episcopul Cosma Petrovici.

Catapeteasma, executată în lemn poleit cu foiță de aur, este de mare valoare artistică, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din București. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ adăpostește epitaful Mântuitorului brodat de maica Antonina în anul 1865, 85 de strane, policandrul și sfeșnicele lucrate în 1928 la fabrica de laminat din Brașov. Lăcașul monahal are o bogată colecție de artă veche bisericească. În Muzeul colecțiilor bisericești poți vedea obiecte cu valoare istorică, artistică și documentară: 27 de documente scrise în limba turcă, arabă și persană, Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688, icoana Maicii Domnului de la anul 1600, manuscrise și tipărituri din perioada anilor 1696 - 1898.

Povestea Icoanei Făcătoare de Minuni

În paraclisul mănăstirii, pe partea stângă, lângă Altar, se găsește icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, care a scăpat de două ori din foc. Această icoană, care a aparținut unei familii de credincioși din comuna Ismail, a rămas neatinsă de flăcări când casa acestei familii a ars. Mai târziu, când unul din moștenitorii a pus-o în cuptor să ardă, flăcările au izbucnit în afară, icoana rămânând intactă. Văzând minunea, a luat icoana și a așezat-o în camera cea mai curată.

La eliberarea Dobrogei, icoana a fost adusă în mănăstire, fiind primită cu mult alai. Și-a arătat și de data aceasta puterea, fiind vindecați doi călugări peste care se trecuse cu icoana. Icoana Maicii Domnului de la Celic Dere, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, este așezată astăzi în naos, pe peretele din stânga, în fața Altarului.


Ultima modificare la data Saturday, February 7, 2026